Pentru a satisface cerintele impuse de stomatologia moderna a zilelor noastre, nu mai este suficient sa avem doar dinti si gingii sanatoase. Este necesar ca atat tesuturile moi, cat si cele osoase de la nivelul cavitatii orale sa prezinte volum si consistenta adecvata. La nivelul procesului alveolar, suportul osos al dintelui, in urma extractiei dentare apare intotdeauna o resorbtie osoasa. Dupa o extractie dentara, in primul an se resoarbe 25% din volumul initial al osului in care se afla dintele. Apoi, osul continua sa se resoarba intr-un mod mai lent. Astfel, la trei ani de la extractie, osul este resorbit in proportie de 40%-60%. La cinci ani de la extractie, un os care initial avea o grosime de 8 mm poate sa aiba o grosime mai mica de 3 mm. Din aceasta cauza, destul de frecvent, se impune ca tratamentul stomatologic sa includa si o faza de augmentare (sau aditie) osoasa, mai ales cand este interesata o zona a cavitatii orale foarte importanta din punct de vedere al fizionomiei. De asemenea, augmentarea osoasa este necesara atunci cand se doreste insertia unui implant intr-o zona foarte solicitata din punct de vedere masticator. Prin cresterea volumului de os disponibil se poate insera un implant cu o lungime si un diametru mai mare, acesta va avea o stabilitate mai mare si astfel va raspunde mai bine solicitarilor masticatorii. Interventia chirurgicala prin care se obtine augmentarea osoasa se poate efectua fie in cadrul aceleiasi interventii o data cu insertia implanturilor, fie se prefera o interventie separata in functie de gravitatea defectului osos. Desi interventia de augmentare osoasa este una deosebit de complexa, pentru pacient este la fel de usor de suportat ca si o interventie stomatologica de rutina. Se efectueaza anestezie locala inainte, iar dupa interventie pacientului i se administreaza antialgice si astfel disconfortul provocat va fi minim. 

Materialele folosite pentru augmentarea osoasa sunt osul autogen (os recoltat tot de la pacientul caruia i se efectueaza aditia osoasa), sau substitut osos tratat, produse pe baza de fosfat de calciu, membrane parodontale etc.

Osul autogen

Se recolteaza de la pacient din diferite zone, de obicei, tot din cavitatea orala. In cadrul interventiei chirurgicale, grefa osoasa recoltata este introdusa in zona in care se doreste repararea defectului osos. Osul propriu pacientului ofera rezultate foarte bune. Dezavantajul acestei metode consta in faptul ca pentru recoltarea grefei osoase este necesara efectuarea unei incizii suplimentare si, implicit, apare un traumatism suplimentar pentru pacient.

Substitut osos animal

Cel mai folosit este osul bovin. Acesta este tratat si sterilizat, astfel incat sa nu apara reactii de respingere sau infectii. Desi se crede ca in operatiile care implica aditia de os, osul adaugat pacientului se transforma in os propriu pacientului, acest concept este de cele mai multe ori fals. De obicei, in urma operatiilor de augmentare osoasa, osul propriu este stimulat sa se regenereze, osul artificial adaugat asigurand doar o matrice in care se vor depune celulele osoase ale pacientului. In urma interventiei chirurgicale de aditie osoasa, pe masura ce osul nostru propriu creste in dimensiuni, osul artificial adaugat se resoarbe si este eliminat. Osul din cavitatea orala este peste tot inconjurat de gingie. Este foarte important ca, dupa operatia de aditie, in timpul procesului de regenerare osoasa sa nu patrunda in defectul osos celule care provin din gingie si atunci calitatea osului nou-format sa fie foarte scazuta. Pentru a preveni acest lucru se folosesc diferite tipuri de membrane parodontale care izoleaza defectul osos si osul artificial introdus de gingie. Membranele parodontale pot fi resorbabile (se resorb o data cu formarea de os nou) sau neresorbabile (sunt indepartate de medic dupa ce s-a incheiat procesul reparator).

In foarte multe situatii, atunci cand medicul stomatolog efectueaza o banala extractie in aparenta, se poate sa ne fie recomandata si o interventie prin care sa fie crescut volumul de os – aditia osoasa. In cadrul tratamentelor stomatologice complexe, atunci cand se stie ca in locul dintelui pierdut se va insera un implant, se prefera sa se efectueze si o operatie de augmentare osoasa, pentru a preveni resorbtia osului alveolar.